Calcularea coeficientului (indicelui) de deteriorare intelectuală (QD)

            {n clinică, psihologul este în situaţia să calculeze nu doar Q.I. global, ci şi o serie de coeficienţi absolut necesari în stabilirea diagnosticului psihologic şi medical.

Astfel pe foaia de notare este prevăzut de asemenea un spaţiu disponibil calculării coeficientului de deteriorare. Procedeul de calcul este următorul:

1. Se totalizează notele standard ale subtestelor care, ,,ţin cu vârsta”; - Informaţie, Vocabular, Completare imagini şi Asamblare (reprezentand grupa A).

2. Se totalizează notele standard ale subtestelor care ,,nu ţin cu vârsta”; - Raţionament aritmetic, Memorie, cifre, Cuburi, Cod (reprezentand grupa B).

3. După formula  se calculează coeficientul de deteriorarea psihometrică.

4. Din valoarea deteriorării psihometrice se scade coeficientul de deteriorare în funcţie de vârstă, rezultatul reperezentand procentul de deteriorare patologică. Corecţia sau deteriorarea psihică în funcţie de vârstă, calculată pe baza rezultatelor eşantionului folosit pentru etalonare se utilizează conform tabelului de mai jos:

Coeficienţii de deteriorare medie (normală) la diferite varste (în %)

Probe care ,,ţin”/                                                                   Vârsta

          probe care ,,nu ţin”              

                              cu vârsta                                                                                                         20-24     25-29    30-34    35-39    40-44    45-49    50-54    55-59                                                                                                                                                                                                                                           

          Valori calculate             0,5             2          3           3          7          9          11          11

          Valori rotunjite                      0             l     3           3          8          8          11          13

De exemplu: dacă o persoană obţine la testele care ,,ţin cu vârsta” un total (în notă standard) de 47 şi la testele care ,,nu ţin cu vârsta” un total de 42, aplicând formula   vom obţine valoarea deteriorării psihometrice egală cu 10%.

Alt exemplu: dacă persoana este în varstă de 42 ani, iar  ,,corecţia” la această vârstă este de 8, rezultă că ea are un procent de deteriorare (sau pierdere) de  2%,  şi respectiv, un procent de eficienţă intelectuală prezentă de 98%.

Semnificaţia valorii procentului de deteriorare patologică dată de D. Wechsler este următoarea:

Până la 10%   – corespunde unei deteriorări nesemnificative

între 10-20%  – corespunde unei deteriorări probabile (medie)

peste 21%       – corespunde unei deteriorări certe.

În vederea realizării profilului (mai exact a Scatterului)  performanţelor intelectuale ale unei persoane, pe baza rezultatelor obţinute cu Scala Wechsler-Bellevue clasifică notele standard – care se extind pe o scară de 20 de puncte în următoarele clase (sau nivele):

  0 –   3 foarte slab

  4 –   7 slab

  8 – 11 mediu

12 – 15 bine

16 – 19 foarte bine.

Foaia de notare include de asemenea, cele 5 rubrici corespunzătoare acestor nivele  care dau posibilitatea repartizării în final a Scatterului.

Bateria ,,Wechsler-Bellevue“ – caracteristici diagnostice şi clinice

Cu toate că un examen de testare a inteligenţei are ca scop esenţial să dea o măsură valabilă şi sigură a capacităţii intelectuale globale a unui subiect se poate gândi în mod rezonabil că orice Scală de Inteligenţă bine cunoscută va furniza ceva mai mult decât un simplu Q.I. sau o ,,vârstă mintală“. De fapt, majoritatea probelor de inteligenţă, administrate individual reflectă un anumit numar de date privind modul de reacţie al subiectului, aptitudinile sale şi incapacităţile sale particulare, şi destul de des anumiţi indicatori ai trăsăturilor de personalitate. În prezent importanţa acestui tip de date auxiliare ce pot fi deduse dintr-o probă de inteligenţă depind într-o mare măsură de experienţa clinică şi perspicacitatea personală a examinatorului. Fără îndoială această observaţie va rămane întotdeauna mai mult sau mai puţin exactă. Oricum examinarea şi prognoza lor depinde la fel de mult de meritele intrinseci şi de posibilităţile de diagnosticare ale testelor înseşi. Comentariile următoare trebuie să ne conducă la discutarea acelor caracteristici ale Scalei Wechsler-Bellevue a căror analiză preliminară şi experienţă ulterioară le-au relevat valoarea clinică sau diagnostică. Caracteristica cea mai evident utilă a Scalelor Wechsler-Bellevue este împărţirea lor în două părţi: una Verbală, cealaltă de Performanţă. Valoarea sa a priori constă în aceea că ea permite compararea facilităţii unui subiect de a folosi cuvinte şi simboluri cu aptitudinea de a se servi de obiecte şi a percepe scheme (patternuri)  vizuale. În practică, această separare este justificată prin diferenţele între capacităţile asumate şi aptitudinile profesionale diverse. În general, funcţionarii de birou şi profesorii reuşesc mai bine la testele verbale, în timp ce lucrătorii manuali şi muncitorii reuşesc mai bine la testele de performanţă. Aceste corespondenţe sunt suficient de ridicate pentru a avea o valoare de orientare profesională, mai ales când este vorba de adolescenţi din licee sau din facultăţi. În afara raportului lor posibil cu aptitudinile profesionale, divergenţele între notele testelor Verbale şi cele ale testelor de Performanţă, mai ales când – aceste diferenţe – sunt importante interesează în special pe clinician. Aceasta deoarece asemenea dezacorduri sunt în mod frecvent asociate cu anumite tipuri de patologie mintală. De fiecare dată când o tulburare mintală produce o schimbare în capacitatea de funcţionalitate a individului, în general ,,pierderea“ care rezultă nu este uniformă, ci afectează mai mult unele aptitudini decat altele. Acest fapt este frecvent utilizat în mod sumar în psihiatrie şi neurologie, unde tulburările sau deficienţele specifice sunt considerate ca simptome patognomonice ale diverselor tipuri (clase) de boli. Tulburările de gen ,,fuga de idei” din psihoza maniaco-depresivă şi tulburările de memorie din alcoolismul cronic (psihoza Korsakoff) sunt exemple bine cunoscute. În limitele semnificaţiei diagnostice a diferenţelor mari dintre aptitudinile verbale şi aptitudinile de performanţă în ansamblul lor, constatarea generală este în majoritatea tulburărilor mintale, că alterarea funcţiei este mai mare în domeniul Performanţei decât în domeniul Verbal. Această observaţie este valabilă pentru toate tipurile de psihoze, maladiile organice ale creierului şi într-un anumit grad mai mic dar tot sensibil, în majoritatea psihonevrozelor. Numai două grupe contrazic această constatare generală; cea a personalităţii psihopatice a adolescentului şi cea a debilităţii mintale profunde. Cele două grupe reuşesc mai bine la testele de Performanţă decât la testele Verbale. Este interesant de notat că cele două grupe: psihopaţi adolescenţi şi debili mintal se deosebesc de celelalte stări psihopatice prin aceea că deficienţa lor de funcţionalitate este datorată mai curând unei ,,lipse” decât unei perturbări sau a unei dezorganizări a capacităţii de funcţionabilitate (apud Wechsler, D., 1954).

În momentul evaluării diferenţelor între notele testelor verbale şi testelor de perfor-manţă trebuie bine înţeles să se ţină seamă de variabilitate, chiar pentru indivizi normali.

Printre indivizii care au un Q.I. destul de apropiat de medie, o variaţie de 8-10 puncte între nota Verbală şi nota de Performanţă, într-un sens sau în celălalt este în limita normală. La fel ca şi totalul, direcţia diferenţei variază, de asemenea, în funcţie de vârstă şi de nivelul intelectual al individului. Subiecţii cu o inteligenţă superioară reuşesc în genere mai bine la testele verbale şi subiecţii cu o inteligenţă inferioară realizează note mai bune la subtestele de performanţă (ibidem).

O a doua caracteristică a Scalei Wechsler-Bellevue, utilă din punct de vedere clinic este posibilitatea de a compara între ele şi la orice nivel de funcţionalitate, diferitele aptitudini mintale testate de această Scală. Acest lucru a fost realizat prin faptul că, pe de o parte acelaşi tip de material este utilizat în întreaga Scală şi pe de altă parte, că subtestele izolate ale Scalei au o importanţă egală în contribuţia lor la nota globală. Compararea notelor subiectului la testele izolate a devenit astfel posibilă, la fel ca şi cercetarea patternurilor de teste semnificative. Pentru analiza oricărui pattern este necesar să cunoaştem care este nota subtestului pentru oricare notă totală dată şi variaţiile acestei note care se modifică odată cu vârsta. Dat fiind faptul că subtestele au fost egalizate între ele, în ceea ce priveşte importanţa lor, nota medie presupusă la un subtest dat în raport cu oricare notă totală dată poate fi obţinută cu o bună aproximaţie, împărţind nota totală la 10. Astfel că, dacă un subiect obţine notă totală de 95, media presupusă pentru oricare subtest dat este de 9,5. Totuşi notele verbale şi cele de performanţă nu contribuie într-o manieră identică prin semne egale la nota totală; o aproximare mai bună, într-un anumit fel se obţine prin împărţirea sumei totale la punctele testelor verbale şi respectiv a testelor de performanţă prin 5. Astfel pentru un subiect care a obţinut o notă totală (este vorba, bineînţeles, de note ponderate) de 95 constituite din note pentru testele verbale şi note pentru performanţă, respectiv, de 50 şi 45, mediile presupuse vor fi:  pentru testele verbale 10 puncte şi pentru testele de performanţă 9 puncte.

Problema care se pune este cea a definirii notei care variază într-o manieră semnificativă. Aceasta trebuie fie în mod necesar stabilit după cele două validări: clinică şi statistică – şi nu numai pentru oricare notă dată, ci de asemenea pentru orice combinaţie posibilă a notelor. Chiar dacă datele pentru o analiză atât de completă, ar fi disponibile nu toate etaloanele necesare au fost stabilite. Se poate ajunge la aproximări suficiente prin următoarea metodă empirică. Pentru oricare notă totală a Scalei complete, cuprinsă între 80-110 aceasta reprezentând o deviaţie aproximativă de ±1 de la media 95. Persoane între 20 şi 35 de ani, având diferenţe mai mare de 2 puncte decât nota medie a subtestului va deveni semnificativă.

Exemplu: un subiect care a obţinut o notă totală de 95 cu repartiţia următoare:

– Comprehensiune ............……… 11           – Clasare imagini ..................................   9

– Aritmetică ……..............………   9           – Completare imagini ............................  6

– Informaţii .......................……… 10           – Cuburi …...........................................  11

– Memorie imediată a cifrelor …..   7           – Asamblare obiecte .........................… 10

– Similitudini.....................…….    13           – Cod ...............................................….   9

                                               T =   50                                                                    T = 45

Subiectul nostru manifesta variaţii sau diferenţe semnificative la testele: Similitudini, Completare imagini, Memoria imediată a cifrelor.

Pentru subiecţii care au obţinut note totale peste limitele de 80-110, la fiecare test izolat deviaţia faţă de medie care să definească o diferenţă semnificativă poate fi obţinută în mare, împărţind nota medie a subtestului la 4. De exemplu, subiectul ,,Andrei“ obţine o notă totală de 56, în consecinţă media unui subtest este de 5,6 puncte, din care 1/4 reprezintă 1,4 puncte. Urmează că fiecare din notele sale la un subtest izolat care indică o deviaţie mai mare de 1,5 faţă de media subtestului vor fi semnificative. Subiectul ,,Barbu“ obţine o notă totală de 132 puncte: media subtestelor fiind 13,2; urmează că pentru acest subiect numai notele parţiale cu o deviaţie de 3 puncte, sau mai mult (corect 3,3) vor fi de asemenea semnificative.

Totalul diferenţei între nota obţinută şi media diferitelor subteste necesară ca un subiect să fie semnificativ este aproape proporţional cu valoarea notei totale a subiectului. În anumite cazuri, atunci când dezacordul între Performanţă şi Verbal este foarte mare este de dorit, şi adesea necesar să se trateze separat fiecare parte a probei. Acest fapt este în special adevărat în anumite cazuri de boli organice care prezintă dezacorduri importante între Verbal şi Performanţă, în ansamblu, dar este o variaţie relativ mică între subtestele care constituie cele două părţi.

Metoda cea mai adaptabilă pentru utilizarea clinică este cea care consistă în ,,numărarea“ sau ,,integrarea semnelor“. Un semn sau simptom este o notă slabă de test care s-a relevat a fi caracteristică unui tip particular de tulburare mintală, disfuncţie mintală sau asociată acestei Scale. Astfel, dacă o notă scăzută la un test de Performanţă este o notă în special micşorată la testul de Cuburi au fost găsite ca fiind fiecare caracteristică tulburării organice a creierului. Un subiect care va reuşi prost la cele două probe va fi de presupus că prezintă două semne de afecţiune organică posibilă.

Bineînţeles că se poate afirma cu certitudine că acesta va fi în mod necesar o persoană cu o deficienţă organică, deoarece celelalte stări prezintă de asemenea aceste ,,semne“.

Dar este foarte important întotdeauna să notăm numărul de cazuri cu note relativ scăzute, sau dimpotrivă, foarte ridicate, în distribuţia notelor la teste izolate, obţinute de subiect.

Grupele clinice care obţin în general o notă mai ridicată la testele Verbale:

– maladii organice ale creierului,

– psihoză,

– psihonevroze.

Grupele clinice care obţin în general o notă mai ridicată la testele de Performanţă:

– dizarmonii (psihopatii) la adolescenţă,

– debili mintal.

A)     MALADIA ORGANICA A CREIERULUI

Caracteristicile testului la diverse grupe clinice

Informaţie ............................+

Comprehensiune ................. +

Aritmetică ...........................  –

Memoria imediată................. – –

Similitudini .......................... –

Vocabular ............................. + +

Aranjare imagini ................... 0

Completare imagini ............... 0

Asamblare obiecte ................. 0  la – – (conf. tipului de deteriorare)

Cuburi ..................................... – – la 0 (conf. tipului de deteriorare)

Cod ......................................... – –

Menţiune: În maladiile organice suma notelor la probele verbale va fi mică sau net superioară notelor la subtestele de performanţă, iar variabilitatea inter-teste scăzută.

B) SCHIZOFRENIE

Informaţie .............……........... + la + +

Comprehensiune ...……..........  – la – – (conf. tipului de schizofrenie)

Aritmetică................................. 0 la –

Memorie imediată .................... 0 la +

Similitudini ............................... – la – – (conf. tipului de schizofrenie)

Vocabular .................................. + +

Completare imagini ................... 0 la – – (conf. tipului de schizofrenie)

Aranjare imagini ........................ – la 0

Asamblare obiecte ...................... –

Cuburi ......................................... 0 la +

Cod .............................................. –

Nivelul verbal este în general superior Performanţei, iar totalul la subtestul Aranjare imagini plus Comprehensiune este inferior totalului , Informaţie” plus ,,Cuburi”. Rezultatele la subtestul Asamblare obiecte este inferior faţă de Cuburi, iar performanţele la ,,Similitudini” foarte slabe. Notele la Vocabular ridicate ca şi la Informaţie reprezintă în mod categoric un semn patognomic. Variabilitatea inter-teste este marcantă şi în majoritatea cazurilor este mai mare între subtestele părţii  Verbale decât între cele ale părţii de Performanţă din  Scala Wechsler-Bellevue.

C) NEVROTICI

Informaţie ................................ +

Comprehensiune ...................... +

Aritmetică ................................. 0 la –

Memorie imediată cifre ............. –

Similitudini ................................ +

Vocabular ................................... +

Aranjare imagini ......................... –

Completare imagini …................. 0

Asamblare obiecte ....................... –

Cuburi .......................................... 0

Cod ............................................... –

Observăm că verbalul este în general superior Performanţei. Totalul notelor la Completare imagini plus Cuburi este în general mai mare decât totalul la Aranjare imagini plus Asamblare obiecte.

D)  Dzarmonii (psihopatii) la ADOLESCEN|I

Informaţie ..................................... – la – –

Comprehensie ............................... 0 la –

Aritmetică ..................................... –

Memorie imediată cifre ................ 0 la –

Similitudini .................................. – la 0

Vocabular .................................…  0

Completare imagini .....................   + la 0

Aranjare imagini ...........................  + + la +

Asamblare obiecte ........................   + + la  +

Cuburi ...........................................  + la 0

Cod ...............................................   0 la –

Menţiune. Totalul la probele de Performanţă în general este superior achiziţiilor  în planul Verbal. Totalul la ,,Asamblare obiecte” plus ,,Aranjare imagini” ajunge întotdeauna mai mare decât totalul la ,,Cuburi” plus ,,Completare imagini”. Variabilitate inter-teste este comparativ limitată.

E) DEBILI MENTALI

Informaţie ..................................... 0 la –

Comprehensiune ........................... +

Aritmetică ..................................... – –

Memorie imediată cifre ................ 0

Vocabular ............................…….. + +

Completare imagini ..............……. – la 0

Aranjare imagini ..................…….  0

Asamblare obiecte ...............…….  +

Cuburi ...................................……  0 la +

Cod …....................................…… – la +

Menţiune. Notele la ,,Performanţă” sunt în general superioare nivelului Verbal, dar variabilitatea inter-teste limitată (deşi notele la ,,Similitudini” şi ,,Cuburi” ating în general media).

Redăm semnificaţia simbolurilor utilizate în tabelele noastre: + şi + + semnifică: ,,relativ bun”, ,,ridicat” sau considerabil peste media notelor celorlalte teste obţinute de subiect; – şi –  – semnifică ,,relativ slab” sau ,,scăzut” sau considerabil sub media subiectului la celelalte teste; 0 înseamnă nici o deviaţie semnificativă de la media notelor subtestelor rămase.

{n general, simbolul plasat primul indică tendinţa generală. Astfel, la entitatea  ,,maladie organică a creierului”, testul de ,,Asamblare obiecte” este marcat de la 0 la  – –. Aceasta semnifică în general că nota unui subiect suferind de o tulburare organică nu este proeminentă la testul ,,Asamblare obiecte”, dar că în anumite cazuri ea poate fi extrem de slabă.

Pe o bază cantitativă simbolurile au aproximativ semnificaţia următoare:

+       deviaţia 1,5 - 2,5 unităţi peste nota medie a subtestului,

+ +    deviaţia de 3 sau mai multe unităţi peste nota medie a subtestului,

–       deviaţia de 1,5 - 2,5 unităţi sub nota medie a subtestului,

0        deviaţia de la 1,5 la -1,5 unităţi de la nota medie a subtestului,

– –     deviaţia de 3 sau mai multe unităţi sub nota medie a subtestului.

Toate deviaţiile sunt exprimate în termeni de unităţi ponderate de notare.

Comentarii

1)     Maladii organice ale creierului

Categoria aceasta înglobează un grup important de sindroame care  conţine de la tumori ale creierului până la alcoolism cronic. Cazurile  nu sunt citate ca exemple de diagnostice diferenţiale între entităţile unei maladii specifice oarecare, ci mai curând ca ilustrări de dezorganizare a proceselor intelectuale observate în majoritatea cazurilor organice privind creierul fără a ţine seama de tip. Simptomele cele mai frecvente ale cazurilor organice ale creierului sunt tulburările în sfera motrică a vederii, o pierdere a flexibilităţii mentale, deficienţe variate ale memoriei şi o scădere a capacităţilor legate de aptitudini de organizare şi sinteză.

În consecinţă, cazurile de deficienţă organică ale creierului, cu rare excepţii reuşesc mai bine la testele Verbale decât la testele de Performanţă. Nereuşita cea  mai  mare şi cea mai uniformă se manifestă la testul ,,Cod”, dar este încă cea mai specifică pentru diagnostic, deşi aceasta nu este în mod necesar performanţa cea mai defavorabil afectată. Incapacitatea organică de a rezolva testul ,,Cuburi”, reprezintă incapacitatea asociată în mod sistematic cu tulburările de organizare vizulă şi motrică. După notele scăzute la testele ,,Cod” şi ,,Cuburi”, notele slabe cele mai frecvente sunt obţinute la testele de ,,Aritmetică” şi conform genului de organ atins, la testul de ,,Asamblare obiecte”. Deficitul de memorie se reflectă într-o notă slabă la testele de ,,Memorie imediată”, în special la cifrele în ordine inversă. Anumiţi subiecţi reuşesc de asemenea să obţină note mari la testul de Similitudini. Aceasta poate reflecta fie o pierdere a capacităţii de gândire conceptuală, fie mai frecvent, o rigiditate crescută în procesele de gândire. Orice nouă sarcină de învăţat este afectată într-o manieră marcantă. Aceasta explică în principal nota slabă a bolnavului organic la testul ,,Cod”, cu toate că tulburările vizual-motorii joacă un rol important în eşecurile sale.

Unele grupuri de cazuri, cum ar fi bolnavi paralizaţi şi indivizii cu arteroscleroză, prezintă adesea o deteriorare generalizată, adică ,,reuşesc“ rău la aproape toate testele. În general ei reuşesc mai bine la testele verbale decât la testele de performanţă, dar nu prezintă o mare variabilitate în ceea ce priveşte testele care constituie fiecare parte a scalării. Acest fapt are deseori valoare în diagnosticul diferenţial, ca de exemplu, între leziunea traumatică a creierului în care alterările sunt inegale, şi paralizia generală în care procesele intelectuale sunt mai mult sau mai puţin alterate într-o manieră uniformă.

2)     Comentarii privind schizofrenia

Schizofrenia în accepţia psihiatrilor germani identificată cu demenţa precoce include un grup de afecţiuni mai curând decât o singură entitate, o singură maladie. Deşi împărţirea clasică a demenţei precoce în 4 tipuri: catatonic, paranoid, hebefrenic şi simplu ar fi mai mult teoretică decât reală, ea sugerează totuşi ceea ce experienţa a demonstrat că schizofrenii pot prezenta între ei o mare varietate, cu aceeaşi simptomatologie ca imagine generală. Pe lângă aceasta, diagnosticul general al schizofreniei însăşi, depinde adesea de orientarea psihiatrului sau de şcoala căreia îi aparţine. Un caz care într-un spital este diagnosticat ca schizofrenie, poate fi perfect desemnat într-altul ca psihoză maniaco-depresivă sau invers. Luând în consideraţie această situaţie este evident că orice listă simplă de semne nu poate fi suficient de întinsă, ori în totală contradicţie.

Din punct de vedere intelectiv-operaţional efectul cel mai general al proceselor psihotice din grupa schizofreniei este diminuarea eficienţei mintale a subiectului. Această pierdere (QP) este pusă în evidenţă prin scăderea notelor obţinute la majoritatea testelor cerând un efort imediat şi dirijat. Din punct de vedere profesional aceasta se manifestă (apare) în faptul că adaptarea profesională a schizofrenului este adesea considerabil inferioară faţă de ceea ce s-ar putea aştepta de la individ ce pare dotat la origine, din naştere. Pe lângă slăbirea eficienţei mintale, schizofrenul se caracterizează prin încetinirea accentuată a gândirii sale, o scădere a flexibilităţii mentale şi o tendinţă la perseverare. Aşa cum s-a remarcat deseori, el reuşeşte mai bine la testele verbale. Această superioritate relativă a schizofrenului este de un interes special deoarece în general nu se consideră că s-ar manifesta prin capacităţi de verbalizare. Din punct de vedere clinic, el este în mod constant desemnat ca un individ închis în sine şi puţin comunicativ. Totuşi acest ilogism între cele două constatări se explică parţial prin aceea că la testele verbale care cer mai puţin verbalizare decât precizie, schizofrenul reuşeşte mai bine. Atunci când testele cer o anumită verbalizare, cum e cazul testului de similitudini există destule şanse ca el să eşueze. Acest eşec nu este datorat unei deficienţe de comprehensiune sau de facilitare a limbajului, ci unei deformări în procesul de ideaţie al bolnavului. Schizofrenul interpretează incorect sau rău cuvintele, în aceeaşi manieră în care el interpretează prost (deformat) realitatea şi răspunsurile sale necuviincioase, iar ideile sale bizare sunt urmare a acestei greşite interpretări.

O altă caracteristică a schizofrenului este incapacitatea de a se ocupa de situaţii concrete şi specifice. El uită detaliile, nu înţelege (nu percepe, nu sesizează) asemănările obişnuite şi diferenţele, aceste dificultăţi reflectându-se adesea în notele scăzute pe care le obţine la testele ,,Similitudini” sau ,,Completare de imagini”, sau chiar la ambele.

În sfârşit, o altă caracteristică, dar nu mai puţin importantă este această imposibilitate de a face o predicţie oarecare privind evoluţia schizofreniei, deoarece de la o perioadă la alta, se întâlnesc bolnavi care reuşesc la unul sau mai multe din aceste teste la care eşecul a fost înregistrat ca o caracteristică a schizofreniei. Cunoaşterea aprofundată a cazului particular permite în general a se da o explicaţie acestor constatări contradictorii, dar ocazia unor astfel de excepţii arată că diagnosticul schizofrenului după semne sau pattern-uri psihometrice nu este o treabă prea simplă. Cazurile pe care le prezentăm ca ilustrări sunt tipice în sensul că ele privesc indivizii care prezintă majoritatea sau un mare număr de semne caracteristice ale grupului schizofreniei, în ansamblul său.

3)     Psihopatie sau dizarmonie comportamentală

Trăsătura izolată cea mai prepon-derentă în pattern-ul unui adolescent viitor psihopat este nota sa în mod sistematic ridicată la testele de Performanţă în comparaţie cu cele obţinute la testele Verbale. Se întâlnesc în mod ocazional excepţii, dar acestea sunt în general reflectarea unei oarecare capacităţi sau incapacităţi speciale. De asemenea, demn de a fi notat este nota obţinută în mod frecvent de psihopat la testul de Completare imagini. Această constatare este surprinzătoare deoarece se presupune că acest test constituie o bună măsură a inteligenţei sociale. Dacă această interpretare este corectă trebuie să se facă o distincţie între Comprehensiunea (unei situaţii sociale, de exemplu) şi comportamentul rezultat. Psihopaţii au în general comprehensiunea situaţiilor, dar ei au tendinţa de a le aduce, trata în propriul lor avantaj, într-o manieră antisocială. Acestă idee nu trebuie împinsă prea departe, deoarece regula are numeroase excepţii, cum ar fi cazul extrem al unor psihopaţi care sunt nu numai perverşi în comportamentul lor, dar deformaţi şi în comprehensiunea lor socială. Atitudinea la testul de performanţă al psihopatului este caracterizată în ansamblul său, prin jovialitate şi o îndrăzneală (aplomb), contrastând într-un mod pregnant cu cele ale unui nevrotic. El nu se împiedică de contradicţii şi când el nu este împiedicat face orice lucru fără cel mai mic efort, iar gândirea sa abstractă este adesea sub medie, ceea ce se reflectă adesea printr-o notă scăzută la testul de Similitudini. El are, de asemenea, tendinţa de a reuşi destul de prost la Raţionamentul aritmetic, dar trebuie remarcat că nota medie a subtestului de calcul Aritmetic este pentru adolescentul normal (vârstă 12-16 ani) în mod sistematic mai scăzută decât nota sa medie la celelalte teste ale Scalei.

Pattern-ul testelor pe care le descriem este scăzut în special la performanţele adolescenţilor de sex masculin psihopaţi. Experienţa ulterioară a arătat că aceasta se aplică de asemenea şi adultului bărbat psihopat. Unele studii arată că s-ar putea ca acest pattern să nu aibă aceeaşi valoare diagnostică în cazul femeilor psihopate. S-ar părea că există o diferenţă importantă conform sexului. Totuşi, nota relativ scăzută la testul de Informaţie ar fi o trăsătură comună adolescenţilor psihopaţi, băieţi şi fete. Ea poate fi datorată în parte unei întârzieri în educaţie (chiul la şcoală), asociată deseori adolescentului delincvent. Totuşi o notă slabă la Informaţii este considerată întotdeauna un semn fidel pe care se poate sprijini psihologul în selectarea cazurilor psihodiagnostice.

4)     Nevroticii

În general nevroticul ,,reuşeşte“ prost la testele care cer un efort imediat. El este înclinat să considere fiecare probă ca o sfidare şi se nelinişteşte pentru impresia pe care el ar putea s-o facă asupra examinatorului. Rezultatul este că adesea încremenit exagerează critica şi neregularităţile. Aceste caracteristici se pot manifesta la oricare test, dar la Performanţele nevroticului - testul de Asamblare obiecte şi Memorie cifre - ele sunt cel mai bine puse în evidenţă. Cu toate că se întâmplă rar ca nevroticul să asambleze într-un mod absurd piesele, la testul de Asamblare obiecte, efortul său la acest test se caracterizează prin numeroasele sale încercări şi erori. Adeseori absenţa unor combinaţii absurde este aspectul care distinge (diferenţiază) nevroticii de cazurile organice, care, şi ele de asemenea, obţin note slabe la acest test. Succesele sau eşecurile nevroticului la testul de Memorie cifre sunt imprevizibile. Adesea el eşuează la o serie uşoară de cifre şi reuşeşte la una mai dificilă. In mod frecvent el poate repeta serii de cifre la fel de lungi (numeroase) sau uneori chiar mai lungi, în ordine inversată decât în ordine directă.

Cu toate că nota la Performanţă a nevroticului este în general mai scăzută decât nota sa Verbală, excepţiile sunt destul de curente, în special la isterici şi în nevrozele obsesionale. Un număr mare din aceştia din urmă sunt obsedaţi de numere şi reuşesc adesea într-o manieră surprinzătoare la cele două teste: Memorie şi Aritmetică. Nevroticii care lucrează într-un birou pot de asemenea obţine note ridicate la testul Cod. Nota scăzută a nevroticului la testul Aranjare de imagini este în mod frecvent asociată deficienţei de adaptare socială şi reflectă obişnuita lor inaptitudine de a se conduce în situaţiile sociale.

Anxietatea nevrotică se manifestă adesea în ezitarea subiectului, în eşecurile sale neaşteptate şi în maniera sa de a se înverşuna contra diverselor întrebări ale testului. Bolnavii suferind de nevroze de angoasă şi de depresie nevrotică pot să fie în mod constant încurajaţi. Dar în general, nevroticii supra estimează propria lor capacitate intelectuală. Variabilitatea testului este mai mare la nevrotici decât la subiecţii normali, dar mai mică decât la psihotici.

5)     Debilitate mentală

Debilii mental nu prezintă de obicei nici o problemă specială de diagnostic, în afară de cazul unui prognostic social faţă de cel intelectual şi într-un număr mic de cazuri când trebuiesc diferenţiaţi de schizofreniile simple. {n diferenţierea dintre schizofrenia simplă şi debilitatea mintală, testele care îndeplinesc cel mai bine rolul de criterii ar putea fi: Calcul Aritmetic, Similitudini şi Cuburi. Se poate ca schizofrenul să reuşească să obţină o notă ridicată la unul din aceste subteste, sau chiar la toate, dar debilul mental aproape niciodată. Aceste trei subteste permit de asemenea diferenţierea cazurilor limită (bordeline) de debilitatea mintală definitivă (apud D. Wechsler, H. Israel & B. Babinski ,,A study of the Sub-test of the Bellevue Inteligence Scale” în ,,Border-line and Mental Defective Cases”, în American Journal of Mental Deficiency, N: 115, pp. 555-558).

6)     Variabilitatea inter-teste

Notaţia mare variabilitate ,,inter-teste“ îndeosebi când ea se aplică la schizofreni necesită un comentariu special. {ntr-un studiu mai recent s-a consemnat că, în acest grup de bolnavi, variabilitatea inter-teste la A-B nu este în mod special mare, şi în orice caz, nu în mod semnificativ mai mare decât cea întâlnită la debilii mental. Aceste constatări sunt nu numai diferite de observaţiile autorului testului, dar de asemenea, contrarii experienţei clinice a celorlalţi investigatori atât la Scala Wechsler-Bellevue cât şi la celelalte Scale.

Datele privind Scala WB pot fi de un real folos din punct de vedere al diagnosticului diferenţial dacă examinatorul este la curent cu problemele statistice şi nosologice care prezintă toate tablouri asemănătoare.

Astfel un studiu atent va arăta că la aceleaşi teste sunt eşecuri repetate ale diverselor grupuri clinice. De exemplu: toate grupurile clinice, în afara psihopaţilor şi debililor mental reuşesc mai bine la testele de Performanţă decât la testele Verbale. Sau de asemenea, testul de Cod, ca test -  ,,eşec“ este comun nevrozelor, maladiilor organice şi în numeroase psihoze; în timp ce aproape toţi indivizii cu tulburări mintale reuşesc relativ bine la testele de Vocabular şi Informaţie. In consecinţă, nu incidenţa unui ,,semn“, dar caracterul celorlalte  ,,semne“ care-i sunt asociate în combinaţie determină semnificaţia sa diagnostică. In general, problema diagnosticului prin diferenţa specifică a notelor testului poate fi comparată cu diagnosticul medical efectuat conform semnelor fizice.

Cu cât sunt mai numeroase ,,semnele“ asociate unei tulburări mentale definite, relevate printr-un examen psihometric, cu atât este mai mare probabilitatea de a stabili un diagnostic corect pe baza acestui examen. Totuşi, dacă acestea sunt foarte accentuate, prezenţa unuia sau a două ,,semne“ nu mai pot fi definitiv patognomonice. De exemplu: o notă foarte scăzută la testul ,,Cuburi” combinată cu o notă foarte joasă la testul de ,,Asamblare obiecte” este în mod categoric indicativul unei afecţiuni organice, deşi unii autori cred că aceste semne pot absenta. Uneori ,,semnele“ sunt mai numeroase dar la fel de categorice şi în aceste cazuri trebuie să fie luate în considerare indicaţiile auxiliare. De exemplu: debilii mental prezintă în mod ocazional distribuţiile notelor foarte apropiate de cele întâlnite la psihopaţi.

Noi concluzionăm la această discuţie asupra materialului psiho-diagnostic care ar putea fi extras din scala Wechsler-Bellevue adăugând unele note care pot fi numite ,,indexuri calitative”. Aceste indexuri sunt itemii semnificativi care se relevă fie în forma, fie în conţinutul răspunsurilor subiectului.

Calităţile de perseveraţie şi de redundanţă ale definiţiilor schizofrenului la testul ,,Vocabular” sunt un exemplu. Altul ar fi negativismul care se reflectă în tendinţa subiectului de a zice sau a face contrariu decât ceea ce i se cere. Această dispoziţie se manifestă frecvent la răspunsurile subiectului la testul ,,Similitudini” unde în loc de a da asemănările cerute el citează diferenţele total gratuite. Tendinţa de a expune diferenţele când i se cer asemănările se întâlneşte de asemenea la subiecţii având capacitate intelectuală limitată, tineri, copii şi debili mintal. Dar când ele sunt date în mai multe reprize de un individ cu o inteligenţă peste normal, mediocru sau chiar bună, aceasta este aproape întotdeauna un semn patognomonie în schizofrenie. Iată de exemplu răspunsurile date de un schizofren la testul ,,Similitudini” care s-a încăpăţânat de a cita diferenţele chiar după rugăminţi repetate şi terminând prin a obţine o notă de zero la acest test:

·   pentru portocală - banană: portocala este rotundă - banana este lungă;

·   pentru palton - rochie: un palton se pune pe o rochie;

·   pentru câine - leu: un leu este mai mare;

·   pentru automobil - bicicletă: un automobil are 4 roţi, bicicleta 2;

·   pentru ziar - radio: se ascultă noutăţile la radio şi se citesc istorisirile în ziar;

·   pentru arbore - alcool: arborele este de toate culorile, alcoolul este alb.

Uneori bolnavul persistă pur şi simplu în a da un răspuns de tip clişeu: ,,ele nu sunt asemănătoare, ele nu sunt la fel“. In cazuri similare lui îi este imposibil să-şi schimbe formula (chiar greşită) şi dacă din întâmplare reuşeşte rezultatul obişnuit este obţinerea ca răspuns a unei diferenţe în loc de asemănare. De exemplu: după ce a răspuns în mod sistematic ,,nu sunt la fel” la primele 4 întrebări ale testului ,,Similitudini”, bolnavul după mai multe îndemnuri, îşi modifică răspunsul de la a 5-a întrebare ,,ziar-radio” spunând: unul este făcut pentru noutăţi, altul pentru distracţie“.

O caracteristică relativ comună schizofrenilor şi ocazional anumitor tipuri de psihopaţi este răspunsul ,,stricat“ sau ,,contaminat”. Subiectul dă la început un răspuns bun sau acceptabil şi apoi el îl strică adăugând ceva fără legătură sau excentric. Asemenea răspunsuri sunt cel mai frecvent provocate de întrebările testului ,,Comprehensiune” şi la fel uneori de întrebările testului ,,Similitudini”. Astfel: ,,de ce se fac pantofii din piele?”. Răspunsul a fost ,,se merge mai uşor, este un vechi obicei“ (schizofren). Exemplu: ,,De ce terenul costă mai mult la oraş decât la sat?”. Răspunsul poate fi: ,,În oraş terenul are mai mare valoare fiindcă oamenii au nevoie de mai mult spaţiu, în timp ce la sat sunt mai puţin cerute. La întrebarea: ,,Ce trebuie să faci când găseşti pe stradă o scrisoare?” Răspunsul a fost: ,,S-ar putea pune la poştă, dar întâi eu aş deschid-o pentru a vedea dacă nu cuprinde bani“. La întrebarea: ,,Presupunând că ar conţine bani?” Răspuns a fost: ,,O rup“ - poate fi caracteristic pentru structuri dizarmonice de personalitate.

Uneori o întrebare pusă de subiect poate releva tendinţe anormale. Astfel, înainte de a răspunde la o problemă de aritmetică în final, în test se utilizează monede de tip franc. Dacă un om cumpără de 6 franci timbre şi îi dă funcţionarului o piesă de 10 franci, cât trebuie să primească rest?. Un schizofren vrea să ştie singur dacă este vorba de timbre de ,,2 sau de 3 franci“. Alteori, o întrebare pusă la întâmplare de examinator poate avea ca efect un răspuns revelator. Iată un exemplu, mai curând amuzant. ,,Ce distanţă este între New York şi Paris?” Bolnavul răspunde: ,,nu ştiu”. Examinatorul sugerează – încearcă să afli. Bolnavul: ,,Ei, bine, trebuie să treacă aproape o săptămână pentru a ajunge de la Paris la New York. Sunt 7 zile într-o săptămână şi 24 de ore într-o zi: deci înmulţind 24 cu 7 se obţine 161, ceea ce dă numărul de ore din 7 zile sau o săptămână. Ori, există 20 de grupuri de case într-o milă, multiplicând 161 cu 20, aceasta face 3220. Distanţa de la Paris la New York este de 3220 mile”. Calculul nu este în întregime just, dar mai importantă decât uşoara eroare de înmulţire este maniera în care subiectul dă un răspuns aproape corect.

Acest răspuns a fost dat de un subiect schizofren care evidenţia în structura psihismului şi elemente maniacale. Utilizarea unor expresii şi concepte cu iz arhaic ne arată că în istoricul Bateriei Wechsler-Bellevue acestea au fost folosite în primele variante alcătuite şi administrate aproximativ în perioada 1939-1955.