opoziţie

 

1.     Se exprimă prin conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale:

-          cu conjunctivul: în loc să (specifică opoziţiei), fără să;

-          cu indicativul (de obicei), mai rar cu condiţionalul şi cu prezumtivul: dacă, în timp ce, unde, când, ca…să, (pe) câtă vreme, pe când:

 

În loc să stea acasă să înveţe, a plecat la pescuit (= ar trebui să stea acasă să înveţe, dar a plecat la pescuit).

Dacă ieri a fost vreme bună de plajă, astăzi cerul e înnorat
(= ieri a fost o vreme bună, dar astăzi este invers).

În copilărie era o fată frumoasă, pe când acum s-a făcut urâtă (= era o fată frumoasă, dar acum este invers).

Se ferise să calce în noroi, ca să cadă în şanţ până la urmă
(= se ferise să calce în noroi, dar, dimpotrivă, rezultatul a fost mai rău).

 

[stil.] Construcţiile opoziţionale cu ca…să sunt livreşti (vezi exemplul de mai sus).

 

2.     Opoziţia se mai exprimă prin pronume, adjective pronominale, adverbe relative sau nehotărâte, precedate de locuţiunea prepoziţională în loc de:

 

În loc de cine se înscrisese la cuvânt, am vorbit eu.

 

3.     Prin locuţiunile prepoziţionale în loc de, în locul (ultima urmată obligatoriu de un genitiv) şi departe de:

 

În loc de căciulă, avea pe cap un coif de hârtie.

În loc de a-şi recunoaşte vina, a negat totul.

În locul părinţilor a venit bunicul lui la şcoală.

Departe de a fi prost, el a priceput imediat.

 

[util.] Opoziţia realizată cu în locul poate fi confundată cu construcţia condiţională, dar sensul acestora este foarte diferit (- condiţie I₂).

·         Prin prepoziţiile pentru sau spre urmate de un infinitiv. Construcţiile de acest fel sunt livreşti:

 

Rezolvase toate exerciţiile grele, pentru (spre) a se încurca la un exerciţiu uşor (= a rezolvat toate exerciţiile grele, dar s-a încurcat la un exerciţiu uşor).

 

4.     Prin adverbe al căror sens implică ideea de opoziţie (- din contra).

 

(NARCISA FORASCU)