ce

 

I.1. Ca pronume interogativ, ce intră în componenţa interogaţiilor directe, singur sau în combinaţie cu prepoziţii şi (sau) adverbe, alcătuind construcţii  aproape gramaticalizate:

 

Ce s-a întâmplat?

De ce?

De ce nu?

 

2. În calitate de pronume, ce se referă la lucruri, în timp ce ca adjectiv, poate însoţi  şi nume de fiinţe:

 

Ce rude sunt ei cu tine?

 

[util.] Este de reţinut faptul că atunci când ce îndeplineşte funcţia de subiect, acordul cu predicatul se face numai la singular, pluralul constituind o greşeală:

 

Ce e cu ele de n-au venit?

*Ce-s cu ele de n-au venit?

 

[stil./util.] De asemenea, utilizarea lui ce cu sensul „de ce” este neliterară şi, prin urmare, nerecomandabilă:

 

*Ce ţipi aşa la mine? (= de ce ţipi aşa la mine?)

 

[util.] Ca adjectiv interogativ, ce intră în locuţiunea adjectivală ce fel de:

 

Ce fel de oameni sunt aceştia?

 

Ce intră în componenţa pronumelui relativ ceea ce; atât ce (mai ales în construcţii de tipul ce e drept/rău/ciudat), cât şi ceea ce pot ţine locul unei întregi propoziţii şi pot funcţiona apozitiv:

 

Ce e drept, nimic nu a fost incorect.

El înţelege, ceea ce mă bucură.

 

[util.] Ceea ce şi ce sunt substituibile în majoritatea situaţiilor (nu însă şi cele de sub 3):

 

Mă tem de ce (ceea ce) va spune.

 

intrând, uneori, în îmbinări care tind să devină fixe: tot ce / ~ ceea ce, în (ceea ce) priveşte:

Ai tot (ceea) ce ţi-ai dorit.

În (ceea) ce priveşte fumatul nu suntem de acord.

 

Singura modalitate de a exprima genitivul la aceste pronume este utilizarea prepoziţiei a:

Esenţa a (ceea) ce vrei să spui am înţeles-o.

 

[util.] Nici ce, nici ceea ce nu admit reluarea. Sunt incorecte exprimările de tipul:

 

*Procedează incorect, ceea ce n-o admit.

*Ce l-ai văzut?

 

variantele corecte fiind:

 

Procedează incorect, ceea ce nu admit.

Ce ai văzut?

 

(- ceea ce).

 

·         Cine ştie ce, nu ştiu ce, te miri ce.

[stil./util.] În limbajele popular şi familiar, ce intră în locuţiuni pronominale sau adjectivale interogative sau relative precum: cine ştie ce, nu ştiu ce, te miri ce:

 

Nu e cine ştie ce de capul lui.

Avea un nu ştiu ce care te atrăgea de la început.

A adus te miri ce  (= nu a adus mai nimic).

 

[util.] Pronumele relativ ce se foloseşte adesea în combinaţie cu pronumele cu valoare neutră: alta (în vorbirea populară), altceva:

 

Ce altceva ai să-mi spui?

Ce alta ai de făcut?

 

3. Ca adjectiv, ce poate avea valoare cantitativă, intrând în combinaţie cu prepoziţia de [stil.]. Construcţia este utilizată în limbajul familiar:

 

Ce de oameni s-au strâns! (= s-au strâns mulţi oameni).

 

[util.] Este neliterară şi nerecomandabilă ataşarea adverbului mai la această construcţie:

*Ce de mai casete ai adus!

 

II. Ca pronume relativ, poate apărea singur, introducând subordonate:

-          subiective:

E bine ce se întâmplă.

-          predicative:

Întrebarea este ce va face singur.

-          atributive:

Calea ce ni s-a deschis e dreaptă.

 

În această situaţie, ce este sinonim cu care; între cele două substituţia este posibilă şi evită monotonia.

 

[stil.] În combinaţie cu prepoziţia până, familiar şi regional, ce introduce o temporală:

Stai liniştit, până ce vine ea.

 

În combinaţie cu alte prepoziţii, ce introduce subordonate finale:

 

Lupţi pentru ce vrei să obţii.

 

[stil.] Combinaţia la + ce aparţine limbajelor popular şi familiar :

Mă întreb la ce ai mai venit.

 

Ce poate introduce şi subordonate modale, precedate de adjective însoţite de prepoziţia de:

Tremura toată de nervoasă ce era.

A uitat discursul de emoţionat ce era.

 

III. Cu  valoare  adverbială,  ce  apare  în  structuri  exclamative,  având  sensul  „cât (de)”:

 

Ce-am mai alergat!

Ce frumos se poartă!

 

(- interogaţie₂, adverb₆, relativ I).

(MIHAELA POPESCU)

 

cea de-a - de₁

cea mai mare parte

 

·         Cea mai mare parte dintre este o expresie care se combină cu un substantiv sau pronume la plural:

 

Cea mai mare parte dintre copii au gripă.

Cea mai mare parte dintre ei au înţeles sensul.

 

[stil./util.] Folosirea, în această expresie, a prepoziţiei din (în loc de dintre) în combinaţie cu un substantiv sau pronume la plural este întâlnită în vorbirea neîngrijită. Nu este deci recomandabil să spunem:

 

*Cea mai mare parte din copii au gripă.

*Cea mai mare parte din ei au înţeles sensul.

 

·         Cea mai mare parte din se poate utiliza când substantivul cu care se combină este la singular fără formă de plural:

 

Cea mai mare parte din timp citeşte.

Cea mai mare parte din apă s-a evaporat.

 

·         Cea mai mare parte este o expresie echivalentă cu majoritatea, ambele utilizându-se în combinaţie cu un substantiv sau pronume în genitiv:

 

Cea mai mare parte a copiilor = Majoritatea copiilor.

Cea mai mare parte a timpului = Majoritatea timpului.

(NARCISA FORASCU)

 

ce de - ce₃

ce e drept (ce-i drept) - ce₂, drept₁

ce fel de - ce₁, de₃

ce mă costă? - costa₂

cere - verb₁

ce te-a găsit (~v-a ~) - găsi₁

ce vânt te-aduce - aduce₁